duminică, 27 septembrie 2015

Un etaj mai jos, Autoportretul unei fete cuminți, Black Mass, American Ultra & 2 more


Un etaj mai jos 


Îmi place în general realismul lui Radu Muntean, îmi place cum se scaldă în noul val, dar abia aștept ca valul asta să se retragă în larg căci nu mai pot respira cum trebuie. Un etaj mai jos îmi pare că încearcă să amestece realismul pur românesc, respectiv varza din farfurie, ciorba din castron, birocrația odioasă, veșnicele șpăgi, relații și statul la cozi cu un subiect numa' bun de pus într-un film: o crimă cvasi-misterioasă într-un bloc anost plin de oameni defecți și politicos-plicticoși. Problema e că amestecul nu este deloc unul omogen ci realismul stă cumva pe fundul vasului, iar deasupra vedem un strat subțire, cu o consistență incertă: thriller-ul românesc, un fel de fir de păr în ciorba realismului. Mulți văd niște treburi hitchcockiene în filmul asta, ce-i drept, figura lui Iulian Postelnicu (Vali Dima) are ceva din Psycho, există vreo două momente în care he freaks me out, iar tăcerea și plăcerea (poate) lui Păstrașcu (Teodor Corban, genial în Aferim) de a păstra un secret atât de odios pot fi încadrate tot la categoria hitchcockian. Am înțeles, Păstrașcu este românul care își vede de ale lui într-atât de tare încât nu spune nimic poliției chiar dacă a fost martorul unei crime, oricum nu știm atât de sigur ce s-a întâmplat și e foarte puțin probabil ca niște vecini cu urechi așa de ascuțite și cu imaginație bogată să nu fi auzit certurile dintre Vali și vecina cu pricina, anyway, când te ancorezi prea mult în realitate s-ar putea să-ți pierzi busola. Blocul e o construcție dantescă în care fiecare își vede de treburile sale mai mult sau mai puțin murdare, de animalele de companie, de jocurile video interminabile. Și deodată ceva perturbă această ordine și disciplină, dar lucrurile par să rămână la fel, doar un mic cutremur interior și pur individual pe care nu-l simte nimeni se petrece înlăuntrul unui om care nu vrea decât să își apere statutul, respectiv statura. Și astfel se naște un soi de martir atipic, pe de-a-ndoaselea, care poartă cu el o povară neștiută de nimeni. Și cum oricărui sfânt îi șade bine cu un nimb deasupra capului, faianța aia e nemaipomenită, îi vine lui Păstrașcu ca o aură, ca o auroră. 

Autoportretul unei fete cuminți 

Un film pe care îl găsesc foarte personal (nu degeaba se numește autoportret), extrem de sarcastic și de adorabil. Cadre lungi, reci, viscerale, mult fum de țigară. Dialogurile laconice a la nouvelle vague, parcă ceva din simplitatea și domesticul lui Hong Sang-soo, plus ceva realism românesc deloc abordat până acum, acela al studentului...boem. Cristina (Elena Popa) e o tânără de 30 de ani care vrea un câine, are un iubit căsătorit, chipeș și extrem de sordid (Emilian Oprea) și o viață destul de relaxată, în aparență. Nimic mai mult, filmul debordează de naturalețe, de je m'en fiche, de zen și relaxare în fața unor situații tangibile, unor dileme ușor puerile, dar normale și naturale pe care le au mulți tineri la 30 de ani într-o țărișoară ca a noastră. Pe cât de greoaie sunt intențiile lui Un etaj mai jos pe atât de volatil este acest Autopotret întocmai ca norul din Arta lui Sitaru, ceva ce plutește în siguranță în jurul tău, scuzați sentimentalismul și distorsionarea sensurilor.





Black Mass 


Am avut simpatica ocazie să văd Black Mass la Roma, săptămâna trecută, filmul se va lansa la noi pe 2 octombrie. În cinematograful Barberini (și probabil mai peste tot în Roma) niște omuleți desprinși parcă din Matrix îți monitorizează activitatea în timpul filmului, iar dacă îndrăznești să deschizi telefonul ești pus frumușel la punct, civilizație zic. Anyway, după cum bine spunea cineva, Johnny Depp e atât de tare pomădat și artificializat în filmul asta încât pare mai degrabă un efect special și din cauza asta am avut senzația că-l văd pe ecran până și pe Matt Damon cu o tonă de make up, dar nu, era vorba de necunoscutul mie, Jesse Plemons.



Blugii strâmți, accesele de furie specifice unui omuleț nu prea înzestrat din niciun punct de vedere și look-ul de Ray Liotta nu m-au convins că Johnny s-ar îndrepta pe calea cea bună după o lungă perioadă de timp în care pare să se fi jucat numai pe sine. Dar nu-i vina lui, e vina filmului, scenariului care nu excelează la niciun capitol deși ar fi putut să o facă cu câteva indicații regizorale mai bine împământenite, cu ceva mai multe profunzimi și laturi ale personajelor. În schimb filmul pare să tragă o linie subtilă, dar revelatoare peste gangsta-plictiseala asta: James Bulger (Johnny Depp) e fratele rău, corupt, temut de societate și semi-impotent, iar Billy Bulger (Benedict Cumberbatch) este fratele reușit, tatăl a nouă copii, om politic respectat în societate. La mijloc nu pare să fie decât un tumult de refulări care generează un fir narativ plicticos. N-am amintit partea cu cocalarul de la FBI căci am și uitat-o imediat.


Everest



Tragedia din 1996 de pe Everest în urma căreia au murit 8 oameni și care pare să se repete ritualic de la an la an a inspirat acest film în parte comercial, în parte fidel realității pe care o reprezintă. Impresia generală pe care ți-o dă filmul este aceea pe care o bănuiți, unele locuri de pe planetă ar trebui lăsate în pace. Everestul este prezentat destul de veridic, fără foarte multe artificii, doar unghiuri grăitoare și cadre apăsător de silențioase. Singurul artificiu deloc necesar din punctul meu de vedere este 3D-ul, dar asta-i moda, chiar și pe culmi, 3D-ul rezistă. Filmul a fost o surpriză pentru mine și din punct de vedere informativ. Habar n-aveam că există o întreagă industrie a pelerinajului pe munte, o serie de neavizați care plătesc o căruță de bani să urce acolo, ghizi, tabere strategic amplasate și un du-te vino continuu într-o luptă interminabilă cu furia muntelui.

The man from U.N.C.L.E 


E de ceva vreme în cinematografe, însă dacă vă e dor de un Guy Ritchie puteți da o fugă până la cinema, probabil veți fi dezamăgiți căci U.N.C.L.E de departe cel mai comercial, cel mai cheap, mai frigid și mai pițiponc film al său, însă distribuția e chiar faină și salvează oleacă scenariul de staniol de la înec: sexy Man of Steel Henry Cavill, sexy cibernetica Alicia Vikander & sexy voice Armie Hammer.

American Ultra 



Jesse Eseinberg e făcut pentru filmul asta, iar filmul pentru...preadolescenți. Scenariul este cât se poate de tâmpițel, scris în juma de oră, but who cares, nerdy Jesse kicking ass and fucking twilight Kristen is just awesome. Muzica e minunată, iar restul nu mai contează, se vede treaba că filmu-i făcut la șto, ca urmare a unui nemărginit plictis și dezgust pentru hollywood...sper, unde mai pui că-i spune American Ultra, un nume cât se poate de potrivit unui meniu la McDonalds. Nota bene, filmu-i făcut de iranianul care a semnat și Project X, deci omu-i pus pe petrecăreală, iarbă și tâmpenii, așa că îi iertăm ultra-tâmpenia-asta-de-film. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu