miercuri, 25 septembrie 2013

Filmul „Ultimul Zburator” lanseaza trailerul oficial

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.


O fi vreun zburător, chiar este. Și e cât se poate de...filmic, așa cum a reușit să capete contur cinematografic și Domnișoara Cristina. “Ultimul Zburator” este un film regizat de Ovidiu Georgescu care va beneficia de lansarea propriului trailer (lucru ceva mai rar întâlnit la noi) joi, 26 septembrie, incepand cu orele 18:00. Va fi o lansare cu surle și trâmbițe...de motociclete ce vor pleca din Piata Presei Libere, urmând apoi traseul Bd. Kiseleff – Pta. Charles de Gaulle – Pta. Victoriei – Sos. Stefan cel Mare – Sos. Mihai Bravu, pentru ca în final să ajunga la Terasa Berarilor Garden Club (str. Splaiul Unirii, nr 225). Pe tot parcursul traseului va exista un live streaming, iar 20 dintre cei mai cunoscuti bloggeri din Romania se vor alătura zburătorilor pe motoare.


     Atmosfera magica, căci este vorba (așa cum am auzit) de realism magic, va fi reintregita de lansarea trailerului oficial al filmului “Ultimul Zburator”, in prezenta echipei si a actorilor din film: Gabriel Dutu, Iulia Verdes, Constantin Cotimanis, Constantin Cojocaru, Marius Bodochi si George Ivascu. Totodata, la acest eveniment va avea loc proiectia noului videoclip al trupei Holograf, “Roua Diminetii”, ce contine imagini din film, dar si lansarea unui concurs surpriza (aici nu am detalii, dar poate mergeți pe acolo și vedeți despre ce-i vorba). 



"Ultimul Zburator" este un film independent, realizat in totalitate din finantare privata, produs de Asociatia Culturala “Promissum” si distribuit in Romania de InterComFilm Distribution. Acest eveniment cinematografic este prima parte a trilogiei "Promissum", prima trilogie Fantasy realizata vreodata in Romania. Filmul este inspirat de mitul clasic al culturii române, mitul Zburatorului, transpus sub forma unui basm modern. La mijloc e și ceva iubire cu I mare, așa am auzit. 

Evenimentul va putea fi urmarit live pe internet la adresa: http://ultimulzburator.live2web.ro/
www.ultimul-zburator.ro / facebook.com/ultimulzburator

Un comentariu: