luni, 18 iunie 2012

Guest Post: CAPTIFS - un horror simbolist


O cronică scrisă de Cristian-Emanuel Opriș de la Impuls

După filme ca Frontier(s) (2007) sau Martyrs (2008) cu care au arătat Statelor Unite că filmele horror pot însemna mai mult decât sânge şi ţipete înfundate, francezii lovesc din nou cu CAPTIFS, primul film de lungmetraj al regizorului Yann Gozlan, bucurându-se de premie în luna octombrie a lui 2010. După două scurtmetraje în 2004 şi 2007, Gozlan păşeşte lejer înaintea multora din maşinăriile de făcut bani de la Hollywood cu filmul său pentru care scrie şi o parte din scenariu. Intenţionând să plece în Kosovo, trei medici din vechea Iugoslavie sunt răpiţi, undeva aproape de graniţă, de către doi traficanţi de organe de origine sârbă. Notăm acţiunea concret ancorată în realitate.


Cu o imagine fantastică, demnă de orice film care se respectă, cadre largi şi o simbolistica clar definită, ne putem da seama încă din primele minute că nu avem de a face cu o producţie tipică. Contextualizarea îşi asumă primele douăzeci de minute; asta în condiţiile în care filmul nu depăşeşte o oră şi jumătate - o raritate, am putea spune. Dar filmul nu plictiseşte. Răpirea şi toate celelalte etape care îi urmează au loc după manual, totuşi, regizorul nu pare să se oprească aici.


Simbolic şi totodată surprinzător, filmul nu punctează prin crime şi brutalitate, aşa cum ne-am aştepta de la un horror despre care tocmai am afirmat că se respectă. Nu se axează nici măcar pe psihologia personajelor. Cei trei nu fac decât să acţioneaze în conformitate cu o situaţie dată. Cele câteva crime sunt de fapt pretextul prin care se ajunge la simbolistica vizată. Cearta dinaintea răpirii (atât cearta dintre personaje, cât şi neînţelegerile la nivel politic – Serbia nu recunoaşte regiunea Kosovo), răpirea în sine, cuştile şi, în cele din urmă fuga, toate vin în sprijinul unei idei mult mai profunde. Astfel încât, în final, e greu de spus dacă într-adevăr s-a întâmplat ceva. Din contră, pare că nimic din cele văzute nu s-au întâmplat cu adevărat. Sub semnul visului, al previziunii, dar şi al măştii ca simbol al jocului, CAPTIFS oferă, fără a face uz de răbdarea spectatorului, o adevărată demonstraţie din punct de vedere vizual.


Actriţa de origine franceză Zoé Félix în rolul principal, dar şi muzica compusă de Guillaume Feyler vin şi mai mult în sprijinul filmului, care, printr-o poveste simplă, dar mai ales credibilă, fără ezitări, îndrăzneşte să depăşească deopotrivă aşteptările împătimiţilor, dar poate mai ales ale celor mai puţin iniţiaţi. O gură de oxigen bine meritată în contextul în care Franţa şi-a dovedit de mult forţele, atât sieşi, cât şi concurenţei care nu pare să mai pună piedici reale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu