vineri, 1 iulie 2011

Comunitatea privitorilor de generice

Începusem să aberez câte ceva pe marginea Sucker Punch-ului, dar m-am întânit la drum de seară cu a tall dark stranger, care m-a privit pe sub sprâncenele-i stufoase, și-a țuguiat buzele și a rostit prin vălătuci de ceață și fum de țigară: misoginism alternativ, așa că m-am oprit din scris, mi-am zis că trebuie să disec mai bine termenul astfel încât să evit catapulte, oricum revin cu Sucker Punch pentru cei interesați, momentan mi-am adus aminte că weekendul ăsta merg să văd tâmpeala de Transformers 3, pentru amuzament și pentru autoboți 3D, can't refuse that și pentru că vorbim de marele ecran iată ce spune Hannes Stein (același cu filmele porno) despre cei care rămân cu fundurile pironite în scaune mult după terminarea filmului, îi împărtășesc opinările, că doar nu mergi la cinema fluturându-te în vânt ca tabula rasa, mai știi și tu cine joacă, ai auzit de la un amic etc. So enjoy:

"Pe vremuri,  lucrurile se desfășurau astfel la cinematograf: vedeai reclama, vedeai filmele din programul viitor, vedeai filmul principal, apoi pe ecran pâlpâia cuvântul Sfârșit, îți luai paltonul și plecai acasă. Dar între timp s-a renunțat la cuvântul Sfârșit, în cadrul măsurilor de economie. În locul lui rulează genericul final: interpreții principali și secundari, apoi producătorul și coproducătorul, regizorul și asistenții asistenților săi. Apoi confirmarea că niciunul dintre animalele care au sărit prin anvelope în flăcări, în film, nu a avut de suferit. Și mulțumirile adresate mamei regizorului.


Și profesorului de gimnastică precum și bucătarului care a pregătit sandviciurile cu somon afumat pentru toată echipa. Nu este uitată nici sigla firmei de închirieri. Sigla rețelei de difuzare. Sigla firmei care a produs celuloidul. Muzica din film este încă o dată prezentată de la cap la coadă. Iar spectatorii, în orice caz majoritatea, rămân la locurile lor ca turnați în bronz.


Vai de ignorantul care își dorește un singur lucru: să iasă din sală. (Nu am decât o țintă, anume să plec de aici-Franz Kafka). Altfel, fapt nostim, aproape totul este permis azi la cinematograf. Poți să sari peste porția de reclame, să sporovăiești cu vecinul în mijlocul pasionantei urmăriri de automobile, să te abții în toiul scenelor excitante sau să-ți pipăi înfierbântat prietena. Pe vremuri toate se considerau grele păcate, acum sunt de domeniul trecutului. Dar cine are curajul s-o șteargă de la genericul final este tratat ca și cum ar fi suferit o criză de tuse în toiul rugăciunii. Se pare că, într-adevăr, avem de-a face cu ceva sacru. Comunitatea privitorilor de generice și a celor care rămân pe scaun după terminarea filmului poartă pe chip expresia unei profunde emoții. Se holbează în extaz, ca și cum pe ecran  s-ar dezvălui toate tainele lumii. Poate că în spatele informației  Joe T. Cummings gaffer se ascunde un cod secret cu ajutorul căruia poate fi dezlegată taina ascunzătorii ce adăpostește comoara Graalului.


Dar există și oameni cărora le este indiferent , iar ei trebuie să se strecoare de-a lungul scaunelor și să-și croiască drum prin șirul de genunchi, pe unde li se face loc doar în mare lehamite. Și dacă ar comite greșala să se uite în ochii acelor spectatori vor fi înfruntați cu aversiune deschisă, vecină cu repulsia, chiar. În istoria religiilor încă nu a scăpat nici un blasfemator nepedepsit. Vai, oare nu ar putea zeii cinematografului să readucă prin magia lor pe ecran, acel micuț cuvânt, cel de numai două silabe, cel de neocolit, cel pe seama căruia s-a făcut  o prostă economie, cuvântul Sfârșit? Atunci noi ignoranții am putea să ne ridicăm  și să plecăm, fără a fi blamați."

(extras din Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic-mic tratat pentru intelectuali agasați)

Voi din care sectă faceți parte :P?

14 comentarii:

  1. Sincer, nu stiu ce experiente ai avut in cinema, dar la toate filmele la care am fost eu cel putin 75% din sala se ridica si pleaca imediat ce se termina filmul.

    Eu am ritualul personal, cand vad un film bun, care mi-a placut mult, stau pana la finalul genericului aproape. Aproape pana la final si nu chiar pana la final pentru ca de obicei ma trag de mana persoanele cu care vin, "hai, iesim?!", iar eu "stai dom'le ca vreau sa simt filmul pana la final". Genericul unui film bun prelungeste magia filmului, te mentine inca in lumea lui. De ce m-as grabi sa ies? Ca sa trec mai repede pe langa devoratorii de Mac/KFC si sa vad pitipoancele din mall sau de pe strada?

    Pe de alta parte, daca filmul e prost, pur si simplu nu-mi pasa, vreau sa-mi vad mai departe de viata.

    Nu stiu de unde a iesit asta cu "Comunitatea privitorilor de generice", dar daca exista asa ceva as zice ca fac parte din ea (cand e cazul), dar te asigur ca e o minoritate aproape invizibila, cel putin la filmele la care ma duc eu. N-am ramas la genericul de la Sucker Punch, asa ca nu stiu cum se desfasoara ritualul la filmele cu adevarat proaste. Poate la astea o fi asa cum zici tu. Eu am ramas la Oldboy si deja se terminase genericul, incepuse iar muzica din meniu chiar. Pai cum sa nu ramai la asa ceva...

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia acum am observat ca era un citat. Tot ce am zis ramane valabil oricum :P

    RăspundețiȘtergere
  3. :))) cata razvrateala
    asa...bun, pasajul cu pricina e dintr-o carte scrisa de un german si nah el trece totul prin filtrul prezentului si teritorialitatii lui, evident lucrurile stau altfel pe aici, nu e exista o "majoritate" cum zice el ci o minoritate, dar o minoritate deloc neglijabila care induce temporizarea, astamparul grabitului kafkian :D oricum mie una mi se pare interesant maniheismul dintre "comunitatea" asta, daca ea exista intr-adevar si la noi si cea a "ignorantilor" :D ar cam trebui aprofundata imparteala asta, exagerez prin a spune ca diferentierea e chiar paradigmatica, tu vezi castul ca un tot integrat filmului, eu l-as baga in "economia" de care zice autorul, intr-un fel de adnotare ce tine de correctness...ca el, genericul reprezinta un mediu de cultura pe care sa-ti asezi un cot si sa reflectezi pe marginea filmului, da e si asta o treaba, eu una merg la cinema sa vad filme comerciale, bibilite vizual, brainwash, au ele menirea lor pe ditamai ecranul dupa care o zbughesc :P, pe alea oldboice le prefer la scara mica si "claustra" :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu ma ridic aproximativ la 3 secunde dupa ce au inceput sa curga creditele. Rar mai raman sa citesc ceva in cazul in care am o nelamurire sau vreo disputa cu cineva legata de nush ce actor. Ori daca e muzica prea buna ca sa plec. Ori daca filmul a fost ravasitor si nu ma pot misca. Dar asta f rar.

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexa (buticut)2 iulie 2011 la 01:15

    La POTC 4, eu cu inca un tip am fost singurii ramasi in cinema, pentru a vedea secventa de dupa generic. Cred ca am asteptat vreo 10 minute dupa ea, supraveghetorii bateau deja cu degetul pe ceas si ceilalti spectatori se uitau la noi crezand ca asteptam sa se goleasca sala, ca sa impartim un moment intim. De regula stau la generice, pentru ca de multe ori merg solitar la cinema si imi permit si pierd vremea :D. De ex, genericul Rango a fost awesome. Intr-adevar ma mai scot prietenii si pe mine afara, ca pe Liviu, dar incerc sa ma tin tare. La filme precum...stiu si eu, Sweeney Todd, I gaze at the screen for a long, long period of time *emoticonul hipnotizat de pe YM.

    RăspundețiȘtergere
  6. De obicei stiu dinainte cu ce film am de-a face. Uneori e bine sa te mai dezlipesti de chestiile srrioase/profunde si sa consumi, ca intr-o pauza, un film-popcorn. Eu asa le numesc. Bineinteles, nu dam nume.

    RăspundețiȘtergere
  7. Hai sa fim seriosi, pe mancatorii de popcorn nu ii intereseaza cine a scris muzica, cine s-a ocupat de costume si alte chestii pe care nu le vezi in primele 2 secunde de generic. Eu nu m-as mira daca persoana cu citatul nu abereaza in totalitate, dar si daca nu ar face-o oamenii aia au tot dreptul sa stea in sala pana se termina genericul. Pai stai dom'le, asta ti-e problema? Ca n-ai loc sa iesi cand se termina filmul? Ar trebui sa se cheme "mic tratat pentru intelectuali frustrati".

    "eu una merg la cinema sa vad filme comerciale, bibilite vizual, brainwash, au ele menirea lor pe ditamai ecranul dupa care o zbughesc :P, pe alea oldboice le prefer la scara mica si "claustra" :D "

    Orice film ar trebui vazut intr-o sala de cinema. Nicaieri experienta nu-i mai reala decat acolo. Toata faza e ca nu trebuie sa ai pe cineva care sa vorbeasca la telefon pe langa tine, iar la filmele bune si mai putin populare nu prea se intampla. Probabil stii ce zice nenea Lynch:

    http://www.youtube.com/watch?v=wKiIroiCvZ0

    Diferenta dintre un iphone si ecranul de calculator de exemplu, chiar si un lcd mare e incomparabila cu ecranul si sunetul dintr-o sala de cinema. Eu m-am bucurat enorm cand am auzit ca se da Oldboy la cinema, iar experienta a fost mult mai misto decat in fata plasmei de acasa. Dar sa lasam Oldboy, ce zici de 2001: O odisee spatiala sau de The Tree of Life? Crezi ca s-ar putea compara macar putin experientele in cele doua cazuri?

    Cinemaul nu e facut pentru filmele popcorn, ci pentru toate filmele. La teatru te duci doar pentru piese mai distractive si pe celelalte le vezi acasa pe un dvd? Vad ca treptat s-a si renuntat la filmele cu valoare artistica in cadrul cinematografelor, majoritatea sunt comedii tampite, animatii (ceva mai destepte ce-i drept) si filme de actiune cu roboti, supereori, cu fete in fustite etc. Din cand in cand mai dau si un film bun, dar parca lucrul asta devine din ce in ce mai rar. (noroc ca mai sunt cinemauri mai putin mainstream) Dar nu ma mir ca s-a ajuns aici daca pana si persoanele cu simt artistic considera cinemaul un loc doar pentru blockbustere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nici mie nu imi place sa raman dupa sfarsit la un film la cinematograf dar ma enerveaza ca uneori dau anumite scene dupa tot genericul...

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu raman ca si Richie doar daca am o nelamurire, daca nu recunosc coloana sonora. In rest ma ridic frumusel si ies. Pe vremeuri cand internetul nu era in toate casele si mall-urile doar in strainatate, salile comuniste erau pline si cam trebuia sa stai pana la sfarsit.

    RăspundețiȘtergere
  10. Hahaha, albii ştiu să aprecieze actul artistic şi au bunul simţ să dea Cezarului ce-i al Cezarului (şi-n cazul ăsta ce-i al Cezarului nu-i 23 de lovituri de pumnal) pe când ciorile se ridică şi pleacă.
    Foarte calumea alegere de foto.

    RăspundețiȘtergere
  11. @ richie, ria, ana si marian, guys noi tre' sa mergem la un poporcon together :D
    @ alexa da, intr-adevar, de la unele n-ai cum sa pleci imediat caci mai ruleaza ceva concomitent cu genericul gen Hangover (acolo, in genericul concomitent sta toata esenta) sau mai stiu si eu la poantele lui jim carrey :D sau un generic smecheresc gen Lemony Snicket sau nah ramai in functie de fetis :D
    @ axl :)) am ezitat de dragul correctness-ului, dar sa dea naiba una cu albi n-am gasit :)))

    deci liviu mama cazul oldboy si ce face cinemateca grozavesti e o singularitate binevenita, dar o singularitate, filmele pe care vreau eu sa le vad nu se dau la cinema: una la mana au trecut anii cand ele rulau, doi la mana nu ajung in cinemaul de la noi, 3 la mana condita doi plus sorgintea asiatica :D iar din cele care se difuzeaza mai mult de jumatate nu aduc nimic nici umanitatii, nici cinematografiei, dar nah un popcorn mood nu strica din cand in cand, dar un generic prelungit mie una imi strica si in cazul lor da, ar putea sa si lipseasca si sa scrie frumos si tremurat "Sfarsit", dar n-are cum sa scrie asta pt ca multe dintre ele au continuari :)) si din pacate, momentan, cinemaul, la ala din mall, se pare ca e facut pentru filmele popcorn, altfel de ce naiba au rulat saptamana trecuta filmele lui Kitano la cinemateca pricajita, oricum destul de ok si functionala si nu in almighty mall :D?

    RăspundețiȘtergere