joi, 16 iunie 2011

Hanna

Un om ce duce în spate cochilia mistuitor-unduitore a unor realizări cinematografice destul de reușite ca o adaptare după Jane Austen (Pride and Prejudice) și una după Ian McEwan (Atonement) se trezește într-o bună zi în fața unui obstacol fatidic în ochii săi apoși, antenați, bulbucați, însă el e un obstacol perfect neglijabil dacă e să îl privești din cu totul alt referențial, dintr-un unghi rațional, pietros, umbros-lichenos. Obstacolul cu pricina e o rocă tare, trecută prin multe stihii, șlefuită când șleampăt când migălos de brațe când neanderthaliene când homo sapiene.


Deci Homo Romanticus (aka domn regizor Joe Wright și echipa din spate, același spate-cochilie) se avântă plin de ambiț întru trecerea ăstei pietre. Nu numai că o trece, dar reușește să lase în urmă-i o dâră, o amprentă specifică încrengăturii (că tot vorbeam despre melci). Mă opresc oleacă asupra personajelor căci narativul e cam prea parcimonios, neterminat, vădit seducător în unele momente,


iar în altele cam prea în pripă montat, măsluit și uns cu uleiul inițierii de consistența și mâzgoșenia căruia mi s-a cam făcut lehamite. De filme cu spioance pubere antrenate să devină supe-mega-femei-căsăpitor-vindicative slavă domnului e plin frontu', dar această tânără și talentată Saoirse are ceva aparte și reușește să-și imprime aura/aurora androgin impenetrabil-rostogolitoare de la polul nord și asupra peliculei.


Ușorul iz de detașare, ocuparea unui teritoriu ferit în sânul frontului e rezultatul și al unui montaj seductiv muzical atipic (The chemical Brothers), dar surpinzător de potrivit. Pe de altă parte personajul lui Cate suferă o mutație tipologizantă era să zic și redundantă, dar ea e perfect scuzabilă în termenii unui raport dihotomic, moralist, circular cu restul personajelor.


Oricum, Cate a atins deja zenithul tipologizării în (probabil) inutilul Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull. Personajul interpretat de Eric Bana pare a fi cel mai umanizat,


poate și datorită posturii sale de mentor, prins între două femei-mașinărie, având statutul de vaselină ontologică menită să ungă rotițele cognitive, spațio-temporale astfel încât cele două femei angrenaj să se întâlnească întru anihilare. În concluzie: nu-i rău, dar nici necesar nu-i.

6 comentarii:

  1. Mai fato, tu ai si spirit analitic, SI STIL CRONICARESC!
    Hai la mai mare!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. domn mihnea multumescu-va tare :D

    RăspundețiȘtergere
  3. personajul lui Banna e umanizat, dar actorul mi s-a parut sters.
    Imi plac screen-urile tale la nebunie. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. :) multam
    pai e sters tocmai ca sa lase loc celor doua egouri feminine sa se ...baloneze si sa se intalneasca, el dispare subit la un moment dat pt ca si-a indeplinit functia de catalizator, nu stiu daca ceva mai mult contur ar fi fost in benefciul filmului, al lui, da, poate :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Hihihihi, hihihihihiiiii, mamiţo:) "vaselină ontologică", n-am cuvinte, m-ai lăsat făr' de ele:))

    RăspundețiȘtergere